Într-o zi, un om foarte bogat a decis că este timpul și că fiul său este suficient de mare încât să vadă realitatea cu ochii lui, așa că l-a dus să vadă сuм trăiesc oamenii săraci; poate așa va aprecia ce i-a oferit până acum.
Bărbatul și fiul său au petrecut câteva zile alături de o familie săracă, într-un sat uitat de lume.
Pe drumul către casă, bărbatul și-a întrebat copilul:
- Și, fiule, сuм ți s-a părut călătoria noastră în sat?
- A fost o experiență incredibilă, tati – a răspuns micuțul.
- Acum știi сuм trăiesc oamenii săraci? – a mai întrebat tatăl.
- DA! – a spus scurt și direct copilul.
- Ce ai învățat din această experiență? – a adăugat tatăl.
- Noi avem un câine, ei au doi. Noi avem luminițe în grădina din spatele casei, ei au stelele ca lumini pe timp de noapte. Noi avem o piscină pe care o folosim doar în weekenduri, ei au o baltă în care se scaldă în fiecare zi. Avem o mică bucată de pământ care este îngrădită cu sârmă și beton, ei au câmpuri libere cât vezi cu ochii. Noi avem servitori care ne fac toate poftele, ei îi servesc pe alții. Noi ne cumpărăm hrana, ei cresc fructe și legume.
Tatăl a amuțit când a auzit cuvintele fiului său.
Apoi, băiatul a adăugat:
- Mulțumesc, tată, pentru că mi-ai arătat cât suntem de săraci!
În Evul Mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era nevinovat. Mai era, de asemenea, eliberat dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi, iar călăul fiindu-le naş. Suveranul elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.
Se înţelege că urâtele locului nu pierdeau nici o execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul. Dar şi atunci se întâmpla să fie respinse. Se spune că un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului:
"Atârnă-mă, atârnă-mă iute cumetre!"
Un caz de iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat, nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.
Intr-o firma de contabilitate, 4 femei in birou: sefa (nu se specifica ce culoare de par) si 3 contabile, una bruneta, una roscata, si cealalta blonda. De la o vreme, sefa pleca totdeauna mai devreme de la serviciu, sub diverse pretexte.
Intr-o zi, se gandesc fetele ca daca sefa pleaca, pleaca si ele.
Zis si facut, si сuм a iesit sefa pe usa, hop si ele, sa profite de 2 ore libere.
Bruneta, merge direct la sala de fitness, profitand de faptul ca are timp mai mult sa fie in forma.
Roscata merge la cumparaturi.
Blonda, ca o sotie cuminte si iubitoare, merge acasa, sa profite de 2 ore in plus langa sotul ei iubit.
Acasa, insa, dupa ce intra, aude zgomote din dormitor,si cand se uita pe furis pe usa, ii vede pe barbatu-sau si pe sefa ei...
Tiptil, se strecoara afara din casa fara sa zica nimic si se duce in parc, asteptand sa treaca timpul...
A doua zi, sefa iar dispare cu doua ore inainte de terminarea programului...
Celelalte vor si ele sa plece, numai blonda statea la birou.
- Haide, tu nu pleci?
- Nu, nu plec, ca ieri era cat pe ce sa ma prinda sefa!