Într-un sat, o vacă grasă, Сuм sunt vacile tâmpite, Dar frumoasă şi lăptoasă, S-a gândit să se mărite.
Boii, de la mic la mare, Au venit cu tot belşugul, Toţi voiau să se însoare, Că-s deprinşi să tragă jugul.
Vaca, însă, ca o fată, Cu avere şi trusou, Îi respinge îngâmfată :
„Сuм să mă mărit c-un bou ?” - ”E un cal prin curţi vecine, Care pătimaş mă strânge, El e genul meu, tip bine, Armăsar sadea, pur-sânge !” Vаса, tot făcându-i curte, Îşi atinse idealul.
După tratative scurte, S-a căsătorit cu calul.
„Ah, ce şansă pe mireasă !” Comenta în pom o cioară, „El - aristocrat de rasă.
Ea - o biată pierde-vară.” Dar curând, ce tragedie !
Vaca se certă cu calul, Pân' departe-n deal la vie, S-auzea întreg scandalul.
În zadar, când stingea lampa, Vаса-n fiecare noapte, Se plimba făcând pe vampa, Cu ispitele-i de lapte.
Ba, mai mult, se întâmplase, Ca jucând pe îndrăgostita, Calul, furios, îi trase , Două palme cu copita!
Şi atunci, cu dezolare, Vаса prinse a pricepe, Сuм că soţul ei mai are, Trei amante, toate iepe.
Asta-i prea de tot, îşi zise, Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise, Domiciliul conjugal.
Slabă, galbenă,uscată, De necazuri şi nevoi, Vаса noastră, resemnată, Se întoarse printre boi.
Dup-atâta сhin şi jale, Vаса multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale, Îl acceptă de bărbat.
Nunta lor a fost vestită, Că s-a dus prin văi ecoul, „Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.” Ea comandă, el ascultă.
El cu munca, ea tapaj.
Este, fără vorbă multă, Tipul clasic de menaj.
Totuşi, vаса (ne şopteşte, Un măgar) , c-aşa-i măgarul, Prin păduri mai zăboveşte, Uneori cu armăsarul.
Dar, eu cred că-i calomnie, Măgăria ce ne-o spune.
Totul e, că-n căsnicie, Treaba merge de minune.
Vaca poate, ştie satul, Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne!
Şi aşa, trec ani şi ani, Şi precum am prins de ştire, Au făcut şi trei juncani, Şi trăiesc în fericire.
În povestea mea , de faţă , Nu e nici un lucru nou, Pentru orişicare vacă, Soţul ideal e-un BOU ...
0