Un distins client revine la restaurantul lui preferat după o absenţă de 30 de ani. Ia loc la masa la care mai stătuse cândva, iar ospătarul îi aşează în faţă, în coperţi simandicoase, meniul.
- Mulţumesc, spune clientul, dar n-am nevoie.
- Dar сuм veţi comanda mâncarea dorită dacă nu ştiţi ce avem?
- Ştiu, spune clientul şi, după ce trece pe lângă nări farfuria de supă, spune:
- Aş dori supă de raţă sălbatică fiindcă văd că aveţi.
- Într-adevăr, avem, spune uimit ospătarul. Pentru felul doi?
Clientul ridică la înălţimea ochelarilor un platou lucios şi comandă pulpă de căprioară în sos franţuzesc.
- Uluitor, se miră ospătarul. De luni de zile nu am mai preparat acest fel de mâncare, dar astăzi îl avem.
Merge la bucătărie şi povesteşte înfrigurat celor de acolo că a venit un client care ştie tot ce avem numai mirosind farfuriile.
- Maricico, zice el bătrânei bucătărese, bagă tu linguriţa asta prin lenjerie să văd dacă tâmpitul ăsta ştie şi ce avem la desert.
Se întoarce la masă, rearanjează tacâmurile şi-l întreabă pe exoticul client ce desert doreşte. Clientul adulmecă de la distanţă linguriţa şi exclamă fericit:
- Dumnezeule, mai trăieşte Maricica! Vreau s-o revăd!
Intr-o zi Napoleon deghizandu-se in simplu om s-a dus intr-un sat. Plimbandu-se prin sat observa doi tineri - ambii aveau lipsa cate un picior. Curios, se apropie si intreaba:
- Amandoi sunteti asa de tineri, ce s-a intamplat cu voi?
- Noi am pierdut picioarele luptand pentru Napoleon.
Napoleon, gandindu-se un pic, ii intreaba:
- Spuneti-mi va rog, care este pentru voi cea mai mare dorinta?
- Daca as avea 2000 de franci, as fi asigurat toata viata - spune primul.
- Iar eu as vrea ca inainte de a muri sa petrec o noapte cu Josefina, sotia lui Napoleon.
Napoleon le-a urat toate cele bune si aplecat. A doua zi in respectivul sat, apar jandarmii, ii gasesc pe cei doi tineri si sub convoi ii transporta la Paris, in fata imparatului. Primului, Napoleon i-a dat jumatate de milion de franci, spunandu-i:
"Du-te si traieste fericit pana la moarte"
. Pe cel de-al doilea, Napoleon la invitat la cina si l-a servit cu 20 de feluri de mancare si 20 de feluri de deserturi - toate din dovleac. Oaspetele a mancat un fel, al doilea, al treilea, dar mai mult nu putea. Atunci Napoleon il intreaba:
- Dar tu de ce nu mananci? Eu te-am invitat la cina, iar tu trebuie sa mananci tot ceea cu ce eu te servesc.
- Dar - se impotriveste tanarul - chiar daca toate felurile de mancare si desert au forme si aranjamente diferite gustul la toate e de dovleac.
- Eu special te-am servit numai cu dovleac, ca si tu sa intelegi ca, fix asa e si cu femeile, tanarul meu prieten.
Dumnezeu crea tarile. La un moment dat Sf. Petre il intreaba:
- Bine, Doamne, in toate tarile, ba ai pus numai desert, ba numai paduri, ba numai petrol, ba numai ape.
Dar in tarisoara asta, Romania, ai pus de toate, si paduri, si ape, si bogatii, сuм vine asta?
- Da, asa este, dar o sa vezi ce popor pun...!!!!
O nava de croaziera S-a scufundat in urma unei furtuni, supravietuitorii fiind Doar sapte persoane: sase fete si un baiat.
Toti au fost purtati de curenti pe o insula Necunoscuta, nelocuita. Pe insula aveau de toate, izvoare De apa, animale, fructe... nu mureai nici de foame, nici de Sete. Nu a trecut mult timp pana baiatul a inceput Sa impreuneze cu toate tovarasele de naufragiu, cate Una in fiecare zi, multi ani la rand. La un moment dat a Vazut pe cineva care se chinuia sa inoate spre Insula, cu greu, obosit, gata sa se inece. A sarit Repede in ajutor, l-a adus la mal, l-a lasat sa Isi traga sufletul si i-a zis:
- Prietene, Bine ai venit in Paradis.
- Сuм asa? Am murit?
- Nu, dar pe insula asta este tot ce iti poti dori.
Mancare, bautura si sase femei, iar ele vor Sa faca dragoste pe rand, o data pe Saptamana, cat e ziua de lunga...
Bine ca ai aparut ca eu deja sunt satul sase Zile pe saptamana sa "Indes" brebul intr-una si sa Astept duminica sa am si eu timp pentru mine: sa beau un Pahar de vin din propria recolta, sa ma relaxez, sa Mai fumez o iarba din spatele dealului, sa mai vanez, Sa mai pescuiesc. Asa ca de acum, tu iei trei, eu iau Trei si restul saptamanii suntem liberi sa Facem ce vrem, betivaneala, pescuit si Toleaneala.
- Am inteles, suna Minunat... dar stii? E o problema la mine.
- Ce Problema? Nu ti se scoala sau ce?
- Nu, mai grav.
Sunt homosexual.
- Aoleu... S-a dus si Duminica mea Libera.
Doi ardeleni stăteau de vorbă:
- Bă, io nu mai рот! De când cu emisiunile aste cu gătit, muierea mea o luat-o razna! Ieri o făcut ciorbă de fasole cu smochine. Smochine, bă, smochine!
- Mie-mi zici? A mea o pus piersici în tocăniţa de cartofi... cică să-i dea un fleivăr modern...
- Mi-i şi frică să vin acasă, că cine ştie ce blăstămăţie pune pe masă. O trebuit să mănânc mămăligă cu rodii... Cu rodii, bă, cu rodii!
- Io mănânc pe ascuns, că mi-i milă s-o jignesc... O făcut sarmale umplute cu creveţi. Am aşteptat să adoarmă ca să mânc un parizer cinstit...
- A mea i-o pus la prunc la şcoală pită cu untură şi cu rucola...
- Asta nu-i nimic: am ţinut pomană după mă-sa şi o făcut colivă cu mascarpone şi sirop de arţar... flambată!
- Bă...
- Da, bă.
- Atâta am vorbit de mâncare, că amu mi s-o făcut sete!
- Ie, şi mie...
- No, hai să merem la crâşmă, să puşcăm nişte shot-uri de Jagermeister!
Intr-o zi de luni, un ardelean merge cu porcul in targ pentru a-l vinde. La un moment dat se apropie un domn mai bine imbracat, la costum, cravata… si-i spune omului:
- De vanzare porcu’ ?
- De vanzare !
- Da’… ce porc fain !
- Da, e fain !
- Dar ce-i dati sa manance ?
- Pai… resturi… ce ramane de la noi dam la porc.
- In cazul asta, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Consumatorului. Сuм puteti sa-i dati porcului sa manance resturi ? Daca se imbolnavesc consumatorii ? Un million de lei amenda ! A doua saptamana, iar vine ardeleanul cu porcul in targ. De el se apropie un alt domn bine imbracat, care-l intreaba:
- De vanzare porcu’ ? Ardeleanul, mai nervos putin :
- De vanzare… - Da’… ce porc fain !
- Da, e fain….
- Nici nu miroase a porc !
- Da… - Dar ce-i dati sa manance ?
- Pai… pizza, cartofi prajiti, cola… ce mancam noi ii dam si la porc.
- Da? In acest caz, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Copilului. Stiti cati copii din lume mor de foame ? Si dvs. ii dati porcului pizza si cola ? Un milion de lei amenda ! A treia saptamana, iar vine omul nostru in targ cu porcul Si acum vine la el un domn bine imbracat, la costum si cravata:
- De vanzare porcu’ ? Ardeleanul, si mai nervos :
- De vanzare… - Da’, ce porc fain !
- Da, fain… - Da’… ce-i dati sa manance ?
- Nu stiu.
- Сuм, nu stiti ce mananca porcul dvs.?!?
- Nu stiu, dom’le ! Eu in fiecare dimineata ii pun o suta de mii in troaca si el isi cumpara ce vrea el !!!