Jurnalul pisicii ziua a 983-a a captivitatii mele.
Rapitorii mei continua sa ma tachineze cu diverse obiecte zdranganitoare. Ei iau o cina imbelsugata cu carne proaspata in timp ce mie si celorlalti colegi de captivitate ne dau un fel de tocatura de crantanele uscate. Cu toate ca mi-am exprimat dispretul pentru un astfel de regim, destul de clar zic eu, trebuie totusi sa mananc ceva ca sa ma tina puterile. Singurul lucru care ma tine in viata este gandul la evadare. Incercand sa ii dezgust, am vomitat iar pe covor.
Azi am decapitat un soarece si i-am lasat corpul fara cap la picioarele lor. Am sperat ca gestul asta le va semana teama in suflete, din moment ce mi-am demonstrat capacitatile in felul asta. Oricum de-abia au scos cateva comentarii despre “ce mare vanator” as fi. Ai naibii!
Seara trecuta a avut loc un fel de intalnire cu niste complici de-ai lor. Pe perioada evenimentului am fost dusa intr-o incapere si inchisa singura acolo. Chiar si asa puteam sa aud zgomotele si sa miros mancarea. Am auzit chiar ca izolarea mea se datora puterii “alergiilor”.. Trebuie sa aflu mai multe despre astea si sa le folosesc in avantajul meu..
Astazi aproape am reusit sa asasinez unul dintre calaii mei invartindu-ma printre picioarele lui in timp ce se plimba. Maine incerc din nou, dar cand se va afla in capul scarilor!
Sunt convinsa ca ceilalti prizonieri de aici sunt turnatori si spioni. Cainele are regim special i se da drumul afara regulat si pare a fi mai mult decat doritor sa se intoarca. Clar ca e retardat!
Pasarea din colivie trebuie sa fie vreun informator. O tot observ comunicand cu garzile regulat. Sunt sigura ca imi raporteaza fiecare miscare. Cei care ma tin captiva i-au aranjat o celula mai sigura pentru ea agatata undeva sus deci deocamdata e protejata. Inca …
Corporatist de succes in zece pasi Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila sau Galaţi, de preferinţă). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi.
• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi ca el.
• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele invi dioase, taică-tău bea în cinstea ta.
• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.
• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.
• Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.
• În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.
• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.
• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.
• Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.