Intr-o dimineata, califul unei cetati vestite l-a vazut pe marele vizir prada unei strasnice tulburari. L-a intrebat care este pricina, iar vizirul i-a spus:
- Ingaduie-mi, rogu-te, sa parasesc chiar astazi cetatea.
- De ce?
- Azi de dimineata, cand am strabatut piata ca sa vin la palat, am simtit o izbitura in umar. M-am intors si am vazut moartea uitandu-se tinta la mine.
- Moartea?
- Intocmai. Am recunoscut-o pe data, asa сuм era imbracata in negru si cu un sal rosu. Este aici. Se uita la mine ca sa ma sperie. Pentru ca ma cauta, de asta sunt incredintat. Lasa-ma sa plec din oras tot acum. Am sa iau calul cel mai iute si diseara am sa fiu Samarkand.
- Era chiar moartea? Еsтi sigur?
- Cat se poate de sigur. Am vazut-o сuм te vad. Sunt sigur ca era ea, asa сuм stiu ca tu еsтi tu si si nimeni altcineva. Ingaduie-mi sa plec, rogu-te.
Califul, care tinea la vizir, l-a lasat sa plece. Omul s-a intors acasa, a inseuat cel mai bun cal si a iesit in galop printr-una din portile orasului, indreptandu-se spre Samarkand.
Ceva mai tarziu, califul, manat de un gand tainic, a hotarat sa se deghizeze, сuм facea cateodata, si sa iasa din palat. S-a dus singur in piata cea mare, s-a pierdut in zarva targului, s-a uitat dupa moarte, a zarit-o si a recunoscut-o. Vizirul nu se inselase. Era chiar moartea, inalta si slaba, invesmantata in negru, cu chipul pe jumatate acoperit de un sal de bumbac rosu. Umbla de colo colo prin piata fara sa fie bagata in seama, atingand usor cu degetul umarul unui negustor care-si insira marfa pe tejghea ori bratul unei femei purtand o legatura de frunze de menta, ferindu-se din calea vreunui copil care alerga spre ea.
Califul s-a indreptat spre moarte. Aceasta l-a recunoscut pe data, cu toate ca era deghizat si s-a inclinat in semn de respect.
- Am sa te intreb ceva, i-a spus incet califul.
- Te ascult.
- Marele vizir este un barbat inca tanar, in plina putere, harnic si dupa cate stiu, cinstit. De ce azi de dimineata, cand venea la palat, l-ai impins si l-ai speriat? De ce te-ai uitat urat la el?
Moartea a parut usor surprinsa si i-a raspuns califului:
- Nu voiam sa-l sperii. Nu m-am uitat urat la el. Doar ca, atunci cand ne-am intalnit intamplator in multime si l-am recunoscut, nu mi-am putut ascunde mirarea, iar el s-a gandit poate ca il amenint.
- De ce mirare?
- Fiindca, a raspuns moartea, nu ma asteptam sa-l vad aici. Am intalnire cu el diseara la Samarkand.
0