Intr-un satuc de Campie a venit un investitor strain, insotit de Asistentul lui. A batut la prima usa si i-a spus Proprietarului:
- Uite, eu sunt colectionar de Broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa Iti dau pe ea 10 euro.
Taranul a fugit In padurea din spatele casei si a luat o Broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 Euro. Apoi le-a spus vecinilor despre afacere.
A doua zi, fiecare Taran s-a dus la investitor cu cate o broscuta, Pe care a vandut-o cu 10 euro. Dupa cateva zile, Investitorul le-a spus satenilor:
- De azi, pentru fiecare Broscuta am sa va platesc cate 20 de Euro.
Taranii au dat fuga in padure, au cules Broscute.
Dupa alte cateva zile, acesta s-a Intors in strainatate presat de afaceri, Lasandu-l pe asistentul lui sa vina cu Broscutele dupa cel mult o saptamana.
Inainte de a pleca, le-a spus:
- Dragii mei va promit Ca la intoarcere am sa cumpar de la voi Broscutele cu 60 de euro bucata.
Si a plecat, in Uralele satenilor. A doua zi, asistentul investitorului a adunat Satenii si le-a spus:
- Fratilor, m-am gandit La o afacere. Seful meu se va intoarce si va va Plati cate 60 de euro broscuta. Daca vreti, vi Le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le Veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce Spuneti?
Satenii, s-au adunat la sfat si au decis Ca o asa afacere nu mai prind ei. Au pus mana de la Mana, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la Banci si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de Euro bucata.
Asistentul investitorului a luat banii, a plecat In strainatate, iar pe sateni nu i-a mai cautat Nimeni, niciodata. Au ramas cu banii dati, cu Imprumuturi scumpe la banci si fara sa Detina nici un activ in plus fata de ce aveau Inaintea afacerii.
Moare Ştefan cel Mare şi ajunge la poarta Raiului.
Bate încetişor, nu-i răspunde nimeni. Bate cu pumnul, cu picioarele, nimic! Bate cu sabia şi, într-un final, iese Sf. Petru.
- Eu îs Ştefan.
- Aoleu, zice Sf. Petru, pe tine nu te putem primi în Rai.
- Сuм aşa, nene? Păi eu, care am apărat ţara, treburi, chestii?
- Pai da, tu. I-ai batut pe turci, pe tătari, pe polonezi? Nu merge, nene. Prea multe bătăi, prea multă violenţă...
Oftează Ştefan şi se aşază pe un bolovan de pe lângă poarta Raiului.
Trece o vreme, apare Mihai Viteazul. Bate la poarta Raiului, bate cu pumnul, dă cu picioarele, nimic.
Până la urmă, bate cu bărdiţa lui. Iese Sf. Petru şi îi explică şi lui Mihai Viteazul сuм stă treaba:
- I-ai batut pe turci, pe ăia, pe ăia, prea multe bătăi, nene! Prea multă violenţă! N-am ce să-ţi fac, stai pe afară.
Întristat, Mihai Viteazul îl vede pe Ştefan pe bolovan, se aşază şi el şi încep să stea de vorbă.
Mai trece ceva vreme, trece altă vreme, Mihai şi Stefan depană amintiri şi hop, dintr-o dată, la poarta Raiului apare o gaşca de tinerei, tatuaţi, unu' cu droguri, altu' cu ţigara-n gură, vreo doi cu femei, treburi serioase.
Porţile Raiului se deschid şi toţi intră.
Mihai Viteazul vede toată treaba, se supară şi bate cu barda-n poarta Raiului.
Iese Sf. Petru şi Mihai îl ia la întrebări:
- Păi сuм, nene? Noi, care am făcut atâtea pentru ţărişoara asta, stăm pe-afară, iar bagabonţii, derbedeii ăştia, intră?
Sf. Petru îi răspunde:
- După сuм ţi-am zis, Mişule, la voi e vorba de prea multă violenţă.
- Bine, şi derbedeii ăştia? Ce-i cu ei?
- Ei, ăştia-s naţionala de fotbal a României. Ei nu bat pe nimeni niciodată!