Glume pentru programatori
CERC VICIOS - PE INTELESUL TUTUROR sau "BUCLA"
- "Looping" pe intelesul programatorilor
Oferim aici explicatiile clarificatoare pentru a intelege ce se intampla atunci cand se spune despre un program de calculator ca “intra in bucla” („looping”).
DIRECTORUL unei firme (tineti minte:
"Directorul"
) ii spune secretarei:
- Vom pleca pentru o saptamana in strainatate la un congres si sper sa ne simtim bine impreuna. Fa toate pregatirile necesare pentru calatorie...
Secretara isi suna sotul:
- Voi pleca cu seful la un congres, in strainatate, pentru o saptamana. Te rog, dragul meu, ai grija de tine in acest timp.
Sotul secretarei isi suna amanta:
- Nevasta-mea pleaca in strainatate pentru o saptamana. Hai sa ne petrecem saptamana asta impreuna, printesa mea...
Amanta, care este invatatoare la o scoala particulara, isi anunta copiii:
- Pentru ca saptamana viitoare am de rezolvat o problema, voi lipsi de la scoala. Deci saptamana viitoare nu veniti la scoala.
Unul dintre copii, pentru ca isi iubeste foarte mult bunicul, fuge la el si ii spune:
- Bunicule, saptamana viitoare nu trebuie sa merg la scoala. Mi-ai promis ca daca vom avea timp liber vom merge la munte impreuna.
Bunicul, (care este "DIRECTORUL" din debutul aceastei istorioare) isi iubeste foarte mult nepotul. Ca urmare o suna pe secretara si ii spune:
- Nepotul meu m-a rugat sa-mi petrec saptamana viitoare cu el, asa incat nu vom mai merge la congresul din strainatate. Te rog fa demersurile de anulare a calatoriei.
Secretara isi suna sotul:
- DIRECTORUL si-a anulat calatoria asa incat vom ramane impreuna, dragul meu...
Sotul isi suna amanta:
- Nu ne mai putem petrece saptamana viitoare impreuna pentru ca sotia mea nu mai pleaca in calatorie.
Amanta ii anunta pe copiii de la scoala :
- Problema pe care o aveam s-a rezolvat asa incat saptamana viitoare toata lumea vine la scoala.
Copilul ii spune bunicului:
- Bunicule ("DIRECTORUL" care-a iscat toata tevatura), saptamana viitoare mergem la scoala asa ca, imi pare rau dar nu mai рот sa-ti tin companie.
Bunicul DIRECTOR isi suna secretara :
- Nepotul meu tocmai m-a sunat sa-mi spuna ca nu mai poate petrece saptamana viitoare cu mine. Ca urmare continua pregatirile pentru plecarea la congres...
Pisica intră în cafenea, comandă o cafea și o felie de tort. Chelnerul rămâne stupefiat și pisica, observând asta, îl întreabă:
- S-a întâmplat ceva?
- Păi, sunteți o pisică!
- Da, și?
- Vorbiți!
- Mi se pare normal și adu-mi comanda, te rog!
- Bine, desigur, imediat, nu vă supărați, dar nu am mai văzut niciodată așa ceva!
- Nici eu nu am mai fost aici până acum. Îmi caut de lucru, am fost la un interviu și aveam chef să beau o cafea.
Chelnerul se întoarce cu comanda, și o vede pe mâță butonând laptop-ul!
- Poftiți cafeaua. Căutați un loc muncă, nu? Vă întreb fiindcă unchiul meu este directorul circului și v-ar angaja imediat!
- Circ din ăla cu arenă, cupolă, orchestră?
- Da!
- Clovni, acrobați, elefanți?
- Da!
- Vată pe băț, pop-corn, acadele?
- Da, da, da!
- Sună tentant, dar nu văd, de ce ar avea nevoie de un programator?
Un programator mergea pe stradă cînd o broască îl strigă şi îi spune:
- Dacă mă săruţi, am să mă transform într-o prinţesă foarte draguţă.
Programatorul luă broscuţa, o puse în buzunarul lui şi merse mai departe. Broscuţa strigă:
- Dacă mă săruţi, am să mă transform într-o prinţesă foarte draguţă şi voi sta cu tine o săptămînă.
Programatorul scoase broscuţa din buzunar, se uită la ea, zîmbi şi o puse înapoi în buzunar. Broscuţa urlă din nou:
- Dacă mă săruţi, am să mă transform într-o prinţesă foarte draguţă, voi sta cu tine o săptămînă şi voi face orice vrei.
Programatorul scoase broscuţa din buzunar, îi zîmbi şi o puse înapoi în buzunar. În final, broscuţa îl întrebă:
- Care-i problema? Ţi-am spus că mă voi transforma într-o prinţesă foarte drăguţă, voi sta cu tine şi voi face absolut ce vrei tu. De ce nu vrei să mă săruţi?
Programatorul spuse:
- Uite, eu sînt un programator. Eu nu am nevoie de prietenă, dar o broscuţă care vorbeşte, asta e ceva…
Se făcea un sondaj de opinie cu privire la relațiile conjugale și modul de a le privi în diverse pături sociale.
Prima dată este întrebat un muncitor:
- Сuм credeți că e mai bine, să ai nevastă sau amantă?
- Păi, domnule, eu zic că e mai bine să ai nevastă.
- De ce?
- Eşti mai împăcat să ştii că te-ai însurat după lege, că nu trăiesti în păcat și au și copilasii doi părinţi, сuм se cuvine.
Urmează un intelectual, aceeași întrebare:
- Părerea mea este că cel mai bine este să ai amantă, pentru că e relativ mai civilizat: când unul se plictiseste, pleacă pur si simplu, fără formalități, divorț, tribunale sau alte complicaţii. Și-apoi mai e și acel savuros sentiment de clandestinitate… Se ajunge la un programator:
- Fără îndoială, cel mai bine este să ai si nevastă, si amantă. Acum, de exemplu, nevasta știe că sunt la amantă, amanta stie că sunt la nevastă, iar eu stau liniștit la calculator.