Traian il intalneste in sfarsit pe Decebal:
- Nu fii asa incruntat, lasa ca o sa va construim sosele pietruite.
Decebal se innegureaza.
- Si poduri frumoase.
Decebal tace incapatanat.
- Si temple cu statui... hai, ma, Decebal, zi si tu ceva...
- Barza, branza, manz, darz, viezure, cusma, brad.
Dupa mai multe zile de mers, toti erau obositi, flamanzi, prafuiti. Caii abia mai tropaiau. In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie ... Tinutul era imbietor, pajistile proaspete si inflorite, numai colbul drumului le chinuiau narile si ochii. In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie... Stefan cel Mare in sfarsit se hotari:
"Aici ne oprim!"
Dusera caii in pajiste, ridicara corturile, facura focurile, isi spalara hainele la rau, mancara si se veselira, si adormira dusi. Dimineata, nici cai, nici haine, nici corturi...
In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie ...
O intamplare povestita de profesorul de istorie.
Regele Prusiei Frederic al II supranumit "Cel mare" a domnit in sec. XVIII si se considera un monarh trimis de divinitate. Odata a hotarat sa viziteze inchisoarea din oras si insotit de suita regala s-a pornit sa viziteze celulele detinutilor. Incarceratii, unul dupa altul cadeau in genunchi in fata regelui, povestind de ce au fost condamnati si desigur sustinand ca sunt pe deplin nevinovati. Doar unul din condamnati nu se plangea de nimic, nu protesta, ci pur si simplu statea in genunchi linistit, acest lucru la intrigat pe rege:
- Ei, tu!
- Da, Maria Ta - spune el ridicand capul.
- De ce ai fost condamnat?
- Pentru jaf, Maria Ta.
- Recunosti vina?
- Desigur ca recunosc. Eu am meritat din plin aceasta pedeapsa.
Lovind cu sceptrul in podeau de piatra, regele spune comandantului inchisorii:
- Imediat eliberati-l pe acest om. El nu trebuie tinut aici, pentru ca, ar putea avea o influenta negativa asupra acestor cinstiti, buni si nevinovati condamnati...