Traian il intalneste in sfarsit pe Decebal:
- Nu fii asa incruntat, lasa ca o sa va construim sosele pietruite.
Decebal se innegureaza.
- Si poduri frumoase.
Decebal tace incapatanat.
- Si temple cu statui... hai, ma, Decebal, zi si tu ceva...
- Barza, branza, manz, darz, viezure, cusma, brad.
Intr-o zi Napoleon deghizandu-se in simplu om s-a dus intr-un sat. Plimbandu-se prin sat observa doi tineri - ambii aveau lipsa cate un picior. Curios, se apropie si intreaba:
- Amandoi sunteti asa de tineri, ce s-a intamplat cu voi?
- Noi am pierdut picioarele luptand pentru Napoleon.
Napoleon, gandindu-se un pic, ii intreaba:
- Spuneti-mi va rog, care este pentru voi cea mai mare dorinta?
- Daca as avea 2000 de franci, as fi asigurat toata viata - spune primul.
- Iar eu as vrea ca inainte de a muri sa petrec o noapte cu Josefina, sotia lui Napoleon.
Napoleon le-a urat toate cele bune si aplecat. A doua zi in respectivul sat, apar jandarmii, ii gasesc pe cei doi tineri si sub convoi ii transporta la Paris, in fata imparatului. Primului, Napoleon i-a dat jumatate de milion de franci, spunandu-i:
"Du-te si traieste fericit pana la moarte"
. Pe cel de-al doilea, Napoleon la invitat la cina si l-a servit cu 20 de feluri de mancare si 20 de feluri de deserturi - toate din dovleac. Oaspetele a mancat un fel, al doilea, al treilea, dar mai mult nu putea. Atunci Napoleon il intreaba:
- Dar tu de ce nu mananci? Eu te-am invitat la cina, iar tu trebuie sa mananci tot ceea cu ce eu te servesc.
- Dar - se impotriveste tanarul - chiar daca toate felurile de mancare si desert au forme si aranjamente diferite gustul la toate e de dovleac.
- Eu special te-am servit numai cu dovleac, ca si tu sa intelegi ca, fix asa e si cu femeile, tanarul meu prieten.
Dupa mai multe zile de mers, toti erau obositi, flamanzi, prafuiti. Caii abia mai tropaiau. In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie ... Tinutul era imbietor, pajistile proaspete si inflorite, numai colbul drumului le chinuiau narile si ochii. In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie... Stefan cel Mare in sfarsit se hotari:
"Aici ne oprim!"
Dusera caii in pajiste, ridicara corturile, facura focurile, isi spalara hainele la rau, mancara si se veselira, si adormira dusi. Dimineata, nici cai, nici haine, nici corturi...
In stanga nimeni, in dreapta nimeni, nici tipenie ...
O intamplare povestita de profesorul de istorie.
Regele Prusiei Frederic al II supranumit "Cel mare" a domnit in sec. XVIII si se considera un monarh trimis de divinitate. Odata a hotarat sa viziteze inchisoarea din oras si insotit de suita regala s-a pornit sa viziteze celulele detinutilor. Incarceratii, unul dupa altul cadeau in genunchi in fata regelui, povestind de ce au fost condamnati si desigur sustinand ca sunt pe deplin nevinovati. Doar unul din condamnati nu se plangea de nimic, nu protesta, ci pur si simplu statea in genunchi linistit, acest lucru la intrigat pe rege:
- Ei, tu!
- Da, Maria Ta - spune el ridicand capul.
- De ce ai fost condamnat?
- Pentru jaf, Maria Ta.
- Recunosti vina?
- Desigur ca recunosc. Eu am meritat din plin aceasta pedeapsa.
Lovind cu sceptrul in podeau de piatra, regele spune comandantului inchisorii:
- Imediat eliberati-l pe acest om. El nu trebuie tinut aici, pentru ca, ar putea avea o influenta negativa asupra acestor cinstiti, buni si nevinovati condamnati...